Ziarul electronic al arădenilor

Căror aspecte acordăm mai multă atenţie atunci când renovăm o baie?

Dacă ţi-ai propus să-ţi renovezi baia, este esenţial să ţii cont de o serie de aspecte. Renovarea are drept scop remedierea problemelor deja existente la nivelul instalaţiilor şi al aspectului pereţilor, tavanului şi podelei, însă, în acelaşi timp, renovarea înseamnă schimbarea vechiului cu noul şi alegerea unor obiecte sanitare moderne, practice şi eficiente.

Renovarea camerei de baie

Indiferent dacă locuieşti într-o casă sau într-un apartament, o renovare a băii se impune o dată la câţiva ani. Te asiguri astfel că instalaţiile sanitare sunt funcţionale, elimini riscul pierderilor de apă şi, nu în ultimul rând, conferi un aspect nou băii. Astfel, renovarea unei băi va presupune refacerea zugrăvelii, schimbarea gresiei şi faianţei, înlocuirea instalaţiilor nefuncţionale sau deficitare, dar şi schimbarea obiectelor sanitare vechi, cu unele noi, moderne şi pefect funcţionale, care să-ţi confere confort şi siguranţă.

Mobilierul de baie trebuie să se potrivescă mediului umed specific

Atunci când ajungi la etapa alegerii de mobilier de baie, este esenţial să ţii cont de cea mai importantă condiţie pe care ar trebui să o îndeplineacă, respectiv rezistenţa acestuia în faţa mediului excesiv umed, specific unei camere de baie. Din acest motiv, va trebui să îţi alegi piese de mobilier fabricate din materiale rezistente la umiditate, în acelaşi timp frumoase şi potrivite gusturilor tale în materie de cromatică şi formă. Design-ul interior dintr-o baie este foarte important. Aspectul și utilitatea băii tale depinde de forma şi specificul mobilei, de facilităţile pe care le oferă şi de funcţionalitatea acesteia.

Magazinele de specialitate te întâmpină cu o gamă foarte variată de modele de mobilier de baie, fabricate din materiale rezistente şi de durată,  accesorizate cu elemente care sporesc aspectul confortului şi al calităţii.

Pentru ce materiale poţi opta atunci când alegi obiectele sanitare?

Cel mai important capitol, atunci când îţi renovezi baia, este cel destinat alegerii obiectelor sanitare. Extrem de moderne şi cu un design original, practice şi rezistente, acestea sunt concepute pentru a spori confortul şi pentru a conferi un aspect plăcut băii. Când alegi obiectele sanitare, va trebui să ţii cont de aspect, de funcţionalitate şi facilităţi, dar şi de materialele din care sunt fabricate.

Poţi opta pentru obiecte sanitare realizate din ceramică, sticlă, acril şi fibră de sticlă, fontă emailată, cupru, marmură, granit sau piatră. Atunci când alegi un vas WC, este foarte important ca acesta să se încadreze perfect design-ului interior, atât ca formă şi facilităţi, cât şi material și culoare. Modelele din ceramică, acril şi fibră de sticlă sunt cel mai des adoptate, având un aspect modern, uşor de întreţinut şi dotate cu facilităţi multiple.

Bugetul bine gestionat

Renovarea unei băi poate solicita un buget generos, astfel că este necesar să fii foarte atent la modul în care gestionezi banii alocaţi. Nu este indicat să procuri piese de mobilier şi obiecte sanitare ieftine, deoarece se vor strica repede şi vor reprezenta o pierdere. Dacă întâmpini dificultăţi financiare, poţi redresa bugetul, investind mai puţini bani în accesorii şi în elementele de decor. Cumpărând un suport pentru prosoape sau o perie pentru toaletă mai ieftine, nu afectezi cu nimic aspectul sau siguranţa băii, astfel că poate reprezenta soluţia salvatoare atunci când nu mai dispui de mulţi bani pentru finalizarea renovării. În plus, toate aceste accesorii de interior pot fi schimbate pe parcurs, atunci când te redresezi financiar, fără a fi nevoie de o lucrare foarte amplă.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.