Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Caravana „Les Films de Cannes“, revine la Arad. Filmul „Micul Joe“, la Cinematograful „Arta“

Caravana „Les Films de Cannes“ revine în numeroase orașe ale țării, marcând o nouă ediție, care aduce publicului o selecție de filme de autor, din competițiile unor festivaluri internaționale precum Cannes.

Filmele vor fi vizionate atât în săli de cinema, cât și în spații neconvenționale, pe parcursul a mai multor săptămâni în mai și iunie.

Caravana „Les Films de Cannes“ ajunge pe 10 iunie la Arad, la ora 19.00, la Cinematograful „Arta“.

Intrarea este liberă.

Filmul care va fi proiectat în programul caravanei este „Micul Joe/Little Joe“, regizat de Jessica Hausner, un film despre nevoia oamenilor de a fi fericiți. Cum atingi fericirea? Aflăm de la Alice, mamă singură și o foarte dedicată fitogeneticiană, angajată într-o companie specializată în dezvoltarea unor specii noi de plante.

Prin inginerie genetică, Alice a conceput o floare purpurie cu totul deosebită, nu doar datorită frumuseții ei, ci și valorii terapeutice. Dacă e ținută la temperatura ideală, hrănită conform instrucțiunilor și dacă i se vorbește constant, planta își face fericit proprietarul. Deși politica internă a companiei o interzice, Alice își ia acasă un exemplar și i-l oferă cadou fiului ei, Joe. O botează împreună „Little Joe”.

Dar pe măsură ce crește planta, cresc și suspiciunile lui Alice că noua sa creație nu e chiar atât de inofensivă pe cât o sugerează numele de alint. Little Joe a primit la Cannes Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, acordat actriței Emily Beecham.

Caravana „Les Films de Cannes“ dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai bune și recente filme, prezentate sau premiate la Festivalul de la Cannes. Caravana duce mai departe demersul inițiat de Festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest“ de a  extinde festivalul în țară și de a readuce în atenția publicului experiența de a merge la film.

Mai multe detalii pe www.filmedefestival.ro.

Caravana „Les Films de Cannes“ este prezentată de Asociația Cinemascop,  Voodoo Films și Cinematograful „Arta“. Proiect finanțat de Centrul Național al Cinematografiei și Centrul Municipal de Cultură Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.