Ziarul electronic al arădenilor

Bicicliştii care nu ciculă pe piste în zonele cu astfel de amenajări, amendaţi

Poliţiştii locali din Arad au anunțat că au început să aplice amenzi de până la 1.160 de lei bicicliştilor care nu folosesc pistele speciale în zonele în care acestea au fost amenajate de municipalitate, şase sancţiuni fiind aplicate în cadrul unei acţiuni tematice desfăşurate în ultimele zile.

Acţiunea a vizat Faleza Mureşului, pentru că mulţi biciclişti obişnuiesc să circule pe trotuarul de pe dig, unde pot circula doar pietonii, deşi există o pistă pe malul râului, amenajată paralel cu zona pietonală.

Într-o informare a Primăriei se arată că „faleza Mureşului a fost locul de desfăşurare al celei mai recente acţiuni întreprinse de poliţiştii locali cu atribuţii de circulaţie pe drumurile publice, în vederea monitorizării modului în care bicicliştii arădeni se conformează prevederilor legale privind deplasarea exclusivă pe pistele special amenajate în acest sens. Bicicliştii surprinşi circulând în zonele de acţiune a indicatorului «Accesul bicicletelor interzis» au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile HG 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice“.

Conform informării, şase biciclişti surprinşi au primit sancţiuni cuprinse între 870 şi 1.160 de lei.

În perioada următoare vor continua verificările care vizează respectarea de către biciclişti a prevederilor legale, atât pe Faleza Mureşului, cât şi în celelalte zone destinate circulaţiei bicicletelor.

Poliţiştii locali vor aplica amenzi şi în cazul celor care circulă cu bicicleta pe trotuarele din oraş.

Până în prezent, autorităţile locale au organizat campanii de informare a bicicliştilor cu privire la sancţiunile pe care le riscă, evitând să aplice amenzile.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.