Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale, valabilă pe durata acestei zile în 12 judeţe, inclusiv Arad, precum şi un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce vizează până sâmbătă dimineaţa opt judeţe.
Conform prognozei de specialitate, între orele 14.00 – 23.00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, dar şi în zonele de munte ale judeţelor Alba, Bistriţa Năsăud, Mureş şi Suceava, va fi în vigoare alerta de Cod portocaliu de averse. Local, cantităţile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp, în intervale scurte de timp, de până la trei ore.
De asemenea, în intervalul 9 iunie, ora 10.00 – 10 iunie, ora 10.00, în zone din judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Sibiu şi Hunedoara, pe fondul atenţionării Cod galben, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, pe arii restrânse peste 30 l/mp.
Meteorologii precizează că, în zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale şi la munte.