Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de vânt puternic şi averse valabilă în nouă judeţe din ţară, până duminică dimineaţa.
Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj şi Olt.
„În Banat, sudul Crişanei, apoi în Oltenia instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp”, transmit meteorologii.
Avertizarea este valabilă de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică, la ora 3.00.
De asemenea, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi local şi pe parcursul zilei de duminică.
