Ziarul electronic al arădenilor

Arme de vânătoare, cartuşe şi trofee de la animale împuşcate, găsite în casa unui tânăr

Două arme de vânătoare, sute de cartuşe şi trofee de la animale împuşcate au fost găsite în casa unui tânăr din judeţul Arad, în urma unei percheziţii domiciliare făcute de poliţişti.

Percheziţia a fost efectuată la domiciliul unui bărbat de 34 de ani, din localitatea Joia Mare, de către Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ.

„Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două arme de vânătoare, din care una confecţionată artizanal, 309 bucăţi de cartuşe, din care 70 cu capsa percutată. În perimetrul locaţiei au mai fost găsite 14 trofee căprior, din care două fără craniu, şase trofee mistreţ, cinci bucăţi coarne (neperechi) şi un fazan naturalize”, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad.

Armele, muniţia, trofeele şi alte obiecte au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

IPJ Arad a mai precizat că în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunerea luării unei măsuri preventive.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.