O practică obișnuită în Piața „Avram Iancu“ din Arad, unde spartul de semințe și aruncarea cojilor pe jos a devenit o conduită frecvent adoptată de persoane sosite din alte zone ale orașului să socializeze, adesea însoțite de membri minori ai familiilor.
Aceștia își însușesc astfel, sub ochii arădenilor, conduite antisociale care, deși produc prejudicii limitate celorlalți concetățeni, creează habitudini comportamentale negative ce pot evolua către forme mai grave de desconsiderare/amenințare a siguranței și confortului comunității.
Numărul semnificativ de indivizi care confundă trotuarele și aleile parcurilor cu pubelele determină echipajele poliției locale să urmărească inclusiv eventuala acumulare a deșeurilor în jurul grupurilor formate ad-hoc în diferite zone ale muncipiului.
Astfel, zilele trecute, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică, aflați în patrulare în arealul Pieței „Avram Iancu“, au sesizat mai multe persoane așezate pe bănci, consumând semințe și aruncând cojile pe jos. Acestora li s-au întocmit trei procese verbale, cu amendă contravențională de 1.501 lei de persoană.
Conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.162/2006, în domeniul gospodăririi municipiului, cetățenii au obligația păstrării curățeniei în toate locurile publice, prin:
a) aruncarea oricăror obiecte, ambalaje (doze, pahare de unică folosință, ziare, pachete goale de țigări, mucuri de țigări, sticle, PET-uri, etc.) doar în pubelele special amenajate;
b) păstrarea integrității pubelelor, coșurilor de gunoi amplasate pe domeniul public;
c) păstrarea integrității mobilierului urban (bănci, spații de afișaj, locuri de joacă, fântâni arteziene, etc.), fiind interzisă deteriorarea acestora în orice formă, inclusiv prin inscripționarea cu vopsele, cretă, grafiti;
d) păstrarea curățeniei în perimetrul de desfășurare a unor sărbători sau evenimente;
e) păstrarea integrității parcurilor și zonelor verzi.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGPL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)