Ziarul electronic al arădenilor

Alertă epidemiologică. Spitalul Judeţean Arad a modificat programul de vizite

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis modificarea programului de vizite în secțiile și compartimentele unității medicale.

Decizia a fost luată  Ca urmare a Instrucțiunii privind instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, emisă de către Ministerul Sănătății.

Conform conducerii Spitalului Județean Arad, pacienții vor putea fi vizitați zilnic, între orele 15.00 – 17.00, cu excepția pacienților internați în secțiile: Hematologie, Oncologie Medicală, Neonatologie, Obstetrică-Ginecologie, Boli Infecțioase Copii, Pediatrie I, Pediatrie II unde vizitele sunt suspendate.

În secțiile Anestezie și Terapie Intensivă programul rămâne neschimbat: zilnic, între orele 12.00 – 13.00, respectiv 17.00 – 18.00.

„Conform prevederilor în vigoare, în secțiile în care vizita este permisă, pacienții vor putea fi vizitați de un aparținător pentru cel mult 15 minute. La intrarea în secție, vizitatorul va trebui să folosească dezinfectant pentru mâini și să îmbrace echipamentul de protecție“, a transmis conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Ministrul Sănătăţii face recomandări în contextul numărului crescut de infecţii respiratorii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.