Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

„Alcarràs“, filmul fără actori profesioniști, va fi proiectat în grădina de vară de la Cinematograful „Arta“ din Arad

Intrat în istoria Berlinalei ca prima peliculă în limba catalană recompensată cu Ursul de Aur, filmul „Alcarràs“ (r. Carla Simón), un portret plin de empatie al familiei Solé, va fi proiectat în grădina de vară de la Cinematograful „Arta“ din Arad.

Proiecția va avea loc joi, 10 iulie 2025, de la ora 21.50.

Accesul va fi gratuit în limita locurilor disponibile.

În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, proiecția va fi reprogramată.

Inspirat din viața familiei regizoarei și realizat numai cu actori neprofesioniști cu vârste cuprinse între 5 și 80 de ani, filmul spune povestea familiei Solé, o familie numeroasă de fermieri dintr-un mic sat din regiunea Catalonia, Alcarràs.

Anul surprins în film poate fi ultimul în care cele 3 generații își petrec timpul împreună, culegând piersici din livada familiei.

Noile planuri pentru teren, care includ tăierea piersicilor și instalarea de panouri solare, provoacă o ruptură în această familie mare, unită, tulburată de un viitor incert.

„Un film plin de umor și emoționant în același timp, care bifează toate căsuțele unui film foarte specific cu un impact emoțional puternic, un eseu grijuliu care poate tulbura și liniști în același timp” – scrie Screen Daily.

Portret a trei generații, Alcarràs trece prin nesfârșitele jocuri ale copiilor, prin ochii cărora se resimte bună parte din tensiunea ce planează peste familie, rebeliunile adolescenților față de tatăl dur (în realitate, doar copleșit de context), protestele locale împotriva prețurilor impuse fermierilor și momentele pansive ale patriarhului și bunicului blând Solé.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

SINOPSIS

Alcarràs, r. Carla Simón, Spania, Italia 2022

Rating: AP-12 (Acordul părinților pentru copiii cu vârste mai mici de 12 ani)

Premii: Ursul de Aur, Festivalul Internațional de film de la Berlin – Berlinala 2022

Filmul este atât un portret de familie, cât și al unei regiuni catalane rurale din ziua de azi, care vorbește, transgresând ficțiunea, despre inevitabilitatea scurgerii timpului, despre estomparea tradițiilor și despre cum modernitatea poate fi, nu de puține ori, și crudă.

La final, spectatorii se vor bucura să fi petrecut această ultimă vară cu ei și le-ar plăcea să creadă că, undeva, cândva, familia Solé va culege din nou piersici.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.