Ziarul electronic al arădenilor

AEP: 18.873.368 de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral

Autoritatea Electorală Permanentă a informat luni că totalul de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 iulie 2022 este de 18.873.368, cu 10.509 mai mulţi faţă de ultima informare publică.

Potrivit unui comunicat de presă remis de AEP, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).

„Precizăm că, în perioada 1 – 31 iulie 2022, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 20.776 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, 57 persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie“, se arată în comunicat.

AEP mai spune că un număr de 110 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

„Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 1 – 31 iulie 2022 este de 19.442, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării DEPABD. Ca urmare a importului de date de la DEPABD au apărut 11.790 alegători noi care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 1 iulie 2022“, se arată în comunicat.

Autoritatea Electorală Permanentă menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.084.978 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 788.390 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.