Polițiștii și jandarmii vor efectua mai multe acțiuni în municipiul și județul Arad, care vizează respectarea ordinii și liniștii publice, a legistației rutiere, precum și prevenirea evenimentelor negative la manifestările cu public numeros.
Într-o informare remisă de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad se arată că acțiunile se vor derula în perioada 2 – 4 iulie.
„Polițiștii din cadrul tuturor structurilor I.P.J. Arad, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Arad, vor desfășura mai multe acțiuni de amploare, în municipiu și orașele din județ, precum și în zonele rurale“, se precizează în informarea remisă de IPJ Arad.
Conform sursei citate, în activități vor fi implicați polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, polițiști de investigare a criminalității economice, precum și din alte structuri.
„Acțiunile au ca scop respectarea ordinii și liniștii publice, a legistației rutiere, precum și prevenirea evenimentelor negative la manifestările cu public numeros“, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
