Ziarul electronic al arădenilor

Acord de cooperare între municipiul Arad și orașul Changzhou

Joi, 11 iulie 2024, sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ a găzduit ceremonia de semnare a acordului de cooperare dintre municipiul Arad și orașul Changzhou, China, după ce în prealabil Consiliul Local a aprobat acest acord în ședința din data de 27 iunie 2024.

Semnatarii documentului au fost vicepreședintele Comitetului Permanent al Congresului Popular Municipal Changzhou, Fang Guoqiang, și primarul municipiului Arad, Călin Bibarț. Evenimentul a fost onorat de prezența Ambasadorului Chinei la București, Excelența Sa, Han Chunlin, care a ținut să sublineze faptul că „Municipiul Arad reprezintă un important centru economic din vestul României. Dispune de o poziție geografică foarte avantajoasă și temeliile foarte bune în ceea ce privește transportul, industriile și resursele umane. Astfel, Aradul are toate șansele să devină o poartă de acces în Europa pentru intreprinderile chineze”.

Relația de colaborare a municipiului Arad cu municipiul Changzhou din Republica Populară Chineză a debutat în anii 2018, când, la nivelul celor două comunități, a fost semnată o scrisoare de intenție, cu scopul de a consolida și dezvolta prietenia și colaborarea între cele două unități administrativ-teritoriale.

Au urmat apoi câțiva ani care nu s-au dovedit a fi deloc simpli pentru niciuna dintre părți, însă, de curând, municipalitatea a primit o solicitare de la partenerii chinezi de a vizita Aradul, iar cu această ocazie, de a și duce relația dintre Arad și Changzhou la un alt nivel.

Semnarea acestui acord are la bază relațiile de colaborare și de prietenie dintre România și Republica Populară Chineză, bazate pe respect și sprijin reciproc în diferite domenii de interes comun, în vederea creşterii capacităţii instituţionale a autorităţilor publice locale din cele două orașe, cu scopul asigurării dezvoltării economico-sociale a comunităţilor locale, precum şi pentru implementarea unor proiecte transfrontaliere.

Acordul propune colaborare și susținere reciprocă în domeniile administrație publică locală, economie, învățământ și cercetare, cultură și sport, apărare civilă și siguranța persoanelor, mediu, agricultură și dezvoltare locală.

„Un proverb chinezesc spune «O generaţie plantează copaci şi alta se bucură de umbra lor». Nimic mai adevărat. Cu ani în urmă lua naștere un parteneriat între orașele Changzhou și Arad, parteneriat care s-a concretizat astăzi într-un acord de cooperare în domenii ce merg de la economie, învățământ, cultură, mediu la multe altele. Cu alte cuvinte, ne vom bucura de rezultatele unor intenții tratate cu seriozitate și care fac dovada celor peste 75 de ani de frumoase relații între țările noastre. Sunt, așadar, motive suficiente să mă bucur că acum parcurgem o nouă etapă, una esențială în relația noastră de colaborare, în care am toată încrederea că va fi în beneficiul ambelor comunități”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

„Distanța nu ne diminuează prietenia care a început în anul 2018. Azi vorbim despre relații de colaborare în ceea ce privește economia și comerțul, odată cu semnarea acordurilor de cooperare strategică. În ceea ce privește învățământul superior, Institutul Tehnologic Changzhou și Universitățile Aurel Vlaicu și Vasile Goldiș din Arad s-au angajat într-o cooperare practică, cum ar fi programele de schimburi de studenți, precum și de schimburi academice. Dacă este să ne referim la schimburile administrative, atunci putem aminti faptul că orașele noastre au avut parte de vizite reciproce.

Stabilirea relației de înfrățire va aduce mai multe oportunități de colaborare și dezvoltare comună. Sperăm sincer că cele două orașe își vor consolida cooperarea industrială, vor extinde schimburile comerciale de import-export, își vor consolida cooperarea în domeniul turismului și a schimburilor culturale. Împreună vom deschide un nou capitol de beneficii reciproce, în folosul ambelor comunități. Îmi revine, deci plăcerea de a invita toți prietenii din Arad să viziteze orașul Changzhou, astfel încât copacul prieteniei să aibă și mai multe fructe”, a declarat vicepreședintele Comitetului Permanent al Congresului Popular Municipal Changzhou, Fang Guoqiang.

Orașul Changzhou din provincia Jiangsu este situat pe coasta de est a Chinei, la 180 de kilometri de Shanghai. Orașul are 5,2 milioane de locuitori și este una dintre cele mai importante metropole industriale din regiunea Deltei Yangtze.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.