Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

UPDATE Accident pe DN 7, la Bârzava. Doi bărbați au murit, iar o femeie a fost rănită

Un bărbat a murit, iar două persoane au fost rănite, după coliziunea frontală între două autoturisme, produsă, vineri, pe DN 7, în zona localităţii arădene Bârzava.

„Pe DN 7, la kilometrul 481+750 de metri, localitatea Bârzava, judeţul Arad, s-a produs o coliziune frontală între două autoturisme, în urma căreia au rezultat trei victime, dintre care cei doi şoferi sunt încarceraţi. Pentru ajutor medical, la faţa locului a fost solicitat un elicopter SMURD. Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers“, a transmis Infotrafic.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a informat că la faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, un echipaj de stingere şi elicopterul SMURD.

„În urma accidentului, un bărbat a decedat, o femeie a fost transportată la spital cu elicopterul, iar un bărbat a fost transportat la spital cu un echipaj SMURD“, a transmis ISU Arad.

UPDATE

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat, ulterior, că ambii șoferi implicați în coliziune au decedat.

„În data de 24 martie, în jurul orei 9.20, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, în Bârzava. Din primele cercetărie a reieșit că un bărbat de 87 de ani, din comuna Bârzava, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, în localitate, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 77 de ani, din județul Timiș. În urma impactului a rezultat decesul ambilor conducători auto și rănirea gravă a unei pasagere“, a transmis IPJ Arad.

Conform sursei citate, cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

foto: ISU Arad

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.