Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

UPDATE Accident pe DJ 792, în apropiere de Ineu. O femeie a murit, iar patru persoane au fost rănite

O femeie în vârstă de 48 de ani a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, în urma unui accident produs, marţi, pe un drum judeţean, în apropiere de oraşul Ineu, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, două maşini au intrat în coliziune la ieşirea din Ineu spre Pâncota, pe DJ792.

Pentru preluarea victimelor, a fost trimis elicopterul SMURD şi echipaje medicale terestre.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost identificate cinci victime, printre care una încarcerată, în stare de inconştienţă. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat victima şi au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul a constatat decesul“, a transmis ISU.

Ceilalţi patru răniţi sunt o fată de 10 ani, un băiat de 12 ani, un bărbat de 37 de ani şi un alt bărbat, de 40 de ani. Ultimul a refuzat transportul la spital, în timp ce primii trei au fost duşi la Unitatea de Primire Urgenţe din Arad şi la un spital din Timişoara.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, băiatul de 12 ani este în stare mai gravă, fiind intubat. El a fost dus la Timişoara cu elicopterul.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

UPDATE

Conform IPJ Arad, accidentul a avut loc în jurul orei 16.40, „în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări.

„Un bărbat de 36 de ani, din Vârfurile, în timp ce conducea un autoturism, dinspre Seleuș, spre Ineu, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Ineu.

În urma impactului și-a pierdut viața o femeie de 48 de ani, pasageră în primul autoturism, șoferul și doi copii minori, din același autoturism, fiind transportați la spital în vederea evaluării stării și acordarea de îngrijiri medicale“, a informat IPJ Arad.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

foto: ISU Arad

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.