Ziarul electronic al arădenilor

Accident pe DJ 682. Doi bărbați au fost transportați la spital

Doi bărbaţi au fost răniţi, unul fiind în stare gravă, după ce două camioane s-au ciocnit, miercuri dimineaţă, pe un drum judeţean din Arad, în zona localităţii Satu Mare, la limită cu judeţul Timiş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a informat că accidentul s-a produs în jurul orei 6.00, pe DJ 682, iar unul dintre şoferi a rămas încarcerat.

La locul evenimentului au fost trimise echipaje de descarcerare şi medicale. Pe lângă şoferul încarcerat, un alt bărbat din acelaşi camion a fost rănit grav, în timp ce în al doilea camion se aflau două persoane care nu necesită îngrijiri medicale.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad a anunţat că bărbatul încarcerat a fost extras şi a suferit un traumatism cranio-cerebral acut cu pierdere de conştientă, traumatisme în zona umărului umăr şi la picioare, în timp ce a doua victimă este inconştientă şi a fost preluată de un echipaj medical din Timiş pentru a fi transportată la un spital din Timişoara.

Conform primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat de 52 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autocamion pe D.J. 682, în afara localității Satu Mare, a intrat în coliziune cu un alt autocamion.

„În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unui conducător auto și rănirea gravă a unui pasager, aceștia fiind transportați la spital, în vederea evaluării stării lor și acordării de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferii nu se aflau sub influența alcoolului“, a transmis IPJ Arad.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier.

foto: ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.