O femeie în vârstă de 54 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa DN 79 pe o trecere de pietoni din localitatea Andrei Șaguna.
Evenimentul rutier a avut loc duminică, în jurul orei 18.30.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Satu Mare, onducea un autoturism pe DN 79, din direcția Arad, spre Oradea, iar în localitatea Andrei Șaguna a accidentat o femeie de 54 de ani, din comuna Zimandu Nou, care se afla pe trecerea de pietoni.
„În urma impactului femeia de 54 de ani a decedat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ“, a informat IPJ Arad.
Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.
O femeie din Chișineu Criș a murit după ce a fost lovită de o mașină
