Un accident în care au fost implicate trei autovehicule, în care se aflau 11 persoane, a avut loc, joi după-amiază, pe autostrada A1, sens de circulație Nădlac -Arad, fiind activat „planul roşu” de intervenţie, astfel că mai multe ambulanţe au fost trimise la faţa locului.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a transmis că accidentul s-a produs pe sensul de circulaţie Nădlac – Arad, în zona fostului punct de trecere a frontierei.
„La fața locului au fost mobilizate 10 ambulanțe SMURD, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de stingere și 2 ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. Din primele informaţii, în accident sunt implicate 11 persoane. Începând cu ora 16:03 se activează planul roşu de intervenţie”, se arată într-o comunicare scurtă a ISU.
UPDATE
Zece din cele 11 victime ale accidentului de pe autostrada A1, în care au fost implicate un microbuz de pasageri, un microbuz de marfă şi un autotren, au suferit răni uşoare şi au refuzat transportul la spital, în timp ce unul dintre şoferi este în stare gravă.
„În urma accidentului în care au fost implicate 11 persoane, au rezultat 11 victime. Un bărbat, şoferul microbuzului, a fost transportat la spital de către echipajul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, prezentând alterarea stării de conştienţă şi instabilitate hemodinamică. Celelalte zece persoane implicate sunt conştiente şi cooperante, iar, în urma evaluării medicale, au refuzat transportul la spital. Începând cu ora 16.55, planul roşu de intervenţie a fost dezactivat”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.
Conform unor imagini cu momentul producerii accidentului, surprinse de camere de pe autostradă şi date publicităţii de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, un microbuz s-a izbit de spatele unui autotren care staţiona pe banda de urgenţă, iar şoferul celui de-al doilea microbuz nu a mai putut frâna la timp şi s-a izbit de prima autoutilitară.
Conform IPJ Arad, în jurul orei 16:00, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe autostrada A1, la km 583, calea 2, în zona localității Nădlac, a avut loc un accident.
„Din primele cercetări, impactul a avut loc între un autotren, un autoturism de transport persoane (8+1) și o autoutilitară de 3,5 tone, în cuplu cu o semiremorcă pe care se afla un autoturism. În urma accidentului, au fost evaluate medical 11 persoane, dintre care una a fost transportată la spital, fiind în stare gravă, din primele evaluări”, a transmis IPJ Arad.
foto: ISU Arad/SCJU Arad
video: DRDP Timișoara