Ziarul electronic al arădenilor

A intrat cu maşina pe o terasă şi s-a oprit în vitrina unui restaurant

Un şofer în vârstă de 51 de ani a scăpat autoturismul de sub control în centrul municipiului Arad şi a intrat pe o terasă de pe trotuar, lovind mai multe mese, după care s-a oprit în vitrina unui restaurant, pe care a spart-o.

Potrivit poliţiştilor arădeni, incidentul a avut loc miercuri dimineaţă, când restaurantul (McDonald’s) încă nu avea clienţi pe terasă, astfel că nu a fost rănită nicio persoană.

Şoferul ar fi vrut să parcheze pe bulevardul Revoluţiei, în zona Primăriei Arad, însă din greşeală ar fi apăsat pe acceleraţie, nu pe frână, conform declaraţiilor pe care le-a dat poliţiştilor.

Conform polițiștilor, bărbatului i s-ar fi făcut rău în autoturism, în timp ce era parcat în fața unei unități tip fast-food de pe Bulevardul Revoluției. Șoferul ar fi căzut pe volanul autoturismului și ar fi apăsat pedala de accelerație, autoturismul având transmisie automată, spun polițiștii.

Maşina a intrat cu viteză pe trotuar, unde se află terasa restaurantului, a lovit mai multe mese şi scaune şi s-a oprit în vitrina localului, care a fost spartă.

Restaurantul pe terasa căruia a ajuns autoturismul este unul dintre cele mai aglomerate din Arad, terasa fiind plină în permanenţă în cursul zilei şi seara.

foto: Facebook

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.