Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din judeţul Hunedoara au desfăşurat, cu sprijinul jandarmilor şi sub coordonarea procurorilor, două percheziţii domiciliare, în localitatea Sântana, judeţul Arad, într-un dosar penal ce vizează falsificarea de valută, un bărbat de 29 de ani fiind reţinut în urma audierilor.
Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă şi suma de 1.500 de euro, despre care există suspiciunea că ar fi falsificată, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
„Potrivit cercetărilor efectuate în cauză, în luna septembrie 2025, o femeie ar fi fost înşelată de un bărbat, care ar fi cumpărat de la aceasta doi viţei, achitând 1.500 de euro. În urma verificărilor, s-a constatat că bancnotele prezentau inscripţii suplimentare şi nu aveau elementele de siguranţă caracteristice unor bancnote autentice”, arată sursa citată.
Un bărbat de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei, a fost condus la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, pentru audieri, ulterior suspectul fiind reţinut pentru 24 de ore.
În cauză sunt efectuate cercetări pentru falsificare de monede, punerea în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate şi înşelăciune, urmând ca ancheta să stabilească toate împrejurările în care au fost comise faptele, anunţă IPJ Hunedoara.
