Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Arad Free Tours propune o vizită la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”

Sâmbătă, 29 august 2026, între orele 18.00 și 20.00, Arad Free Tours invită arădenii la o nouă ediție a proiectului „În spatele ușilor închise”, dedicată de această dată Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”.

Punctul de întâlnire va fi pe strada Gheorghe Popa de Teiuș, nr. 2-4. Participarea este gratuită și nu este necesară rezervarea.

Evenimentul propune o perspectivă diferită asupra uneia dintre instituțiile culturale importante ale Aradului. Dincolo de spațiile cunoscute publicului, biblioteca ascunde colecții, activități și locuri care nu sunt accesibile în mod obișnuit vizitatorilor.

Biblioteca publică arădeană și-a început povestea în 1913, odată cu inaugurarea Palatului Cultural, iar colecțiile sale s-au îmbogățit de-a lungul timpului. Un moment important l-a reprezentat donația din 1921 a peste 2.000 de volume provenite din biblioteca istoricului Alexandru D. Xenopol, colecție care a contribuit și la numele instituției.

În cadrul evenimentului, participanții vor putea descoperi Amfiteatrul din Grădina de lectură, Secția Împrumut Carte pentru copii, Secția Împrumut Carte pentru adulți, Secția de Artă, Makerspace-ul, precum și Sala de lectură și Fondul Documentar.

O atenție specială va fi acordată patrimoniului bibliotecii și colecției de 23 de incunabule, cărți tipărite în primele decenii de după apariția tiparului cu litere mobile, până în jurul anului 1500. Exemplarele originale nu sunt disponibile momentan pentru vizitare, însă participanții vor putea primi informații despre titlurile existente în colecție.

„Biblioteca nu înseamnă doar cărți”

„După trei tururi dedicate unor arhitecți importanți pentru istoria Aradului, revenim cu un proiect deja cu tradiție pentru Arad Free Tours – «În spatele ușilor închise». De această dată ne propunem să descoperim Biblioteca Județeană «Alexandru D. Xenopol», o instituție importantă pentru viața culturală a orașului, care cred că merită să fie cunoscută și frecventată de cât mai mulți arădeni.

Mai ales într-o perioadă în care accesul la informație este la un click distanță, iar inteligența artificială schimbă tot mai mult modul în care ne informăm, cred că este cu atât mai important să nu uităm rolul unor instituții fundamentale pentru orice comunitate. Biblioteca nu înseamnă doar cărți, ci și patrimoniu, educație, cultură, oameni și un spațiu în care comunitatea se poate întâlni.

Prin acest eveniment vrem să le oferim arădenilor ocazia să descopere și o parte mai puțin cunoscută a bibliotecii și, sperăm noi, să-i convingem să-i treacă pragul mai des.”, declară Mario Csipai – președintele Asociației Turism Alternativ.

Un proiect despre locurile pe lângă care trecem zi de zi

Prin „În spatele ușilor închise”, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, își propune să extindă ideea de turism urban dincolo de obiectivele turistice convenționale.

Sunt alese clădiri și instituții pe lângă care arădenii trec zi de zi, dar în care nu au, de regulă, acces la toate spațiile și poveștile din interior. Alături de ghizii Arad Free Tours participă și invitați speciali, oameni care își desfășoară activitatea în locurile vizitate și care pot oferi o perspectivă din interior asupra acestora.

„În spatele ușilor închise” face parte din seria de proiecte prin care Arad Free Tours îi invită pe localnici să-și redescopere orașul și să privească familiarul cu ochii unui turist.

Despre Arad Free Tours

Arad Free Tours este un proiect al Asociației Turism Alternativ, lansat în 2013 de un grup de tineri voluntari cu scopul de a promova Aradul.

În cei peste 10 ani de activitate, proiectul a oferit sute de tururi și a ghidat mii de turiști din cinci continente, organizând totodată zeci de evenimente pentru localnici: tururi clasice, tematice și de nișă, tururi pe bicicletă, precum și acțiuni de ecologizare și implicare civică.

Totul pe bază de voluntariat, din pasiune pentru Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Asociația Turism Alternativ. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.