Compania de Apă Arad, care are capital integral public, estimează că în acest an va avea un profit de 17 milioane de lei, după ce anul trecut acesta s-a ridicat la 25 de milioane de lei, banii urmând să fie investiţi în reţelele de canalizare din judeţ.
Într-un comunicat de presă transmis, miercuri, Compania de Apă arată că va continua „politica de reinvestire a profitului în modernizarea şi extinderea infrastructurii de apă şi canalizare, astfel încât fondurile obţinute să se întoarcă direct în beneficiul comunităţilor din judeţul Arad”.
„În anul 2025, compania a înregistrat un profit brut de peste 26 de milioane de lei, iar pentru anul 2026 este estimat un profit de peste 17 milioane de lei. Aceste sume sunt direcţionate către investiţii esenţiale pentru dezvoltarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare”, se arată în comunicat.
Printre principalele lucrări finanţate din aceste fonduri se numără reabilitarea conductelor vechi, extinderea reţelelor de apă şi canalizare sau introducerea sistemelor de contorizare inteligentă.
„Dorim să subliniem faptul că profitul nu este folosit în alte scopuri şi nu pleacă din judeţ, ci este reinvestit în proiecte care contribuie direct la creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor. Investiţiile sunt necesare mai ales în localităţile unde infrastructura existentă este învechită sau unde diferenţele de nivel afectează alimentarea constantă cu apă potabilă. În unele sate din judeţ, aceste probleme pot fi rezolvate doar prin dezvoltarea unor noi staţii de pompare, rezervoare şi conducte moderne”, se mai arată în comunicat.
În ultima perioadă, în mediul online au fost postate numeroase comentarii cu privire la profiturile companiei al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Arad. Mulţi oameni au reproşat că profiturile sunt rezultatul preţurilor mari practicate pentru serviciile acordate populaţiei.
