Şase percheziţii domiciliare au fost efectuate în judeţele Arad şi Timiş la persoane suspectate de braconaj piscicol, cinci bărbaţi fiind reţinuţi, a informat IPJ Arad.
Percheziţiile au fost efectuate sâmbătă de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.
Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie – aprilie, şase bărbaţi, cu vârste între 41 şi 57 de ani, din localităţile Bata, Ostrov, Birchiş, Făget şi Giarmata, ar fi deţinut şi folosit ilegal unelte de pescuit comercial, precum setci, ar fi pescuit prin metoda greblării/harponării iar apoi au comercializat peştii prinşi fără documente de provenienţă, pe raza mai multor judeţe.
„Cu ocazia percheziţiilor, la locuinţele persoanelor bănuite au fost găsite peste 350 de ancore cu ghiară triplă, 8 setci, 6 pripoane, o barcă pneumatică cu motor, o armă cu aer comprimat supusă autorizării, 11 cartuşe nepercutate calibrul 16 mm şi pese 10 kilograme de peşte, din specia somn şi şalău, toate fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Arad.
În baza probatoriului administrat, cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ancheta continuând sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, pentru documentarea completă a activităţii infracţionale şi luarea măsurilor legale.
Operaţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din Secţia 8 Rurală Săvârşin, al poliţiştilor din oraşele Pecica, Curtici şi Lipova, al luptătorilor S.A.S. şi al reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură Arad şi Timiş.

