Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Tratament nou aplicat bolnavilor de Parkinson, la Spitalul Județean Arad

Un nou tratament este aplicat, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, bolnavilor de Parkinson în stadii avansate şi presupune administrarea unor medicamente direct în intestinul subţire, pentru o asimilare mai bună şi, implicit, o eficienţă mai mare.

Echipa medicală a Secţiei Clinice Neurologie a SCJU a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că a început să asigure acest nou tip de tratament pentru pacienţii cu Parkinson.

Anul trecut, în cadrul secţiei, s-a implementat tratamentul asistat de dispozitiv (destinat pacienţilor cu o altă formă de boală Parkinson), iar în urmă cu cinci zile, un pacient de 68 de ani diagnosticat cu o formă avansată a acestei boli a început să urmeze tratamentul cu ajutorul unui nou dispozitiv – Duodopa – prin intermediul căruia medicaţia este administrată direct în intestinul subţire, pentru o acţiune mai eficientă asupra simptomelor bolii.

Pacientul, cu un istoric de peste zece ani de luptă împotriva bolii, se confrunta în ultima perioadă cu simptome care îi limitau drastic independenţa. Deşi urma o schemă de tratament oral, evoluţia bolii i-a afectat foarte mult sarcinile zilnice, precum mersul sau hrănirea.

În urma examinării, medicii au ajuns la concluzia că pentru acest pacient cea mai bună soluţie constă în implementarea unei terapii de înaltă precizie.

„Spre deosebire de tablete, care sunt absorbite neuniform din stomac, dispozitivul Duodopa utilizează o pompă portabilă programabilă care administrează medicamentul sub formă de gel, direct în intestinul subţire. La doar câteva zile de la montarea pompei, pacientul a prezentat o îmbunătăţire spectaculoasă. Imobilitatea a fost ameliorată cu peste 80%, permiţându-i acestuia să îşi recapete controlul asupra propriului corp. Iată că această procedură marchează o etapă esenţială în gestionarea cazurilor complexe unde tratamentul medicamentos clasic nu mai oferă rezultate”, a explicat şeful Secţiei Clinice Neurologie, dr. Constantin Covăsală, medicul curant al pacientului.

Procedura de fixare a dispozitivului în intestinul subțire a fost realizată printr-o intervenție minim invazivă – gastrostomie endoscopică percutană, realizată de o echipă multidisciplinară formată din dr. Oana Koppandi, medic specialist gastroenterolog, dr. Dan Goldiș, medic primar chirurgie generală, și dr. Cristian Nicolescu, medic primar anestezie și terapie intensivă.

foto: SCJU Arad

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.