Angajaţii din aproximativ 30 de primării din judeţul Arad au participat la protestul de două ore faţă de reformele anunţate de Guvern, ei oprind lucrul cu publicul, în timp ce liderii de sindicat atrag atenţia că instituţiile pe care le reprezintă nu trebuie să fie profitabile, ci să lucreze pentru cetăţeni.
Sindicatul SCOR din judeţul Arad are 44 de primării membre din cele 78 existente în judeţul Arad, iar aproximativ 30 şi-au anunţat participarea la protestul care a avut loc în toată ţara.
Liderul SCOR Arad, Cantemir Dărău, a declarat, pentru Agerpres, că timp de două ore nu s-a lucrat cu publicul, dar angajaţii au fost la serviciu. Mulţi au ieşit în faţa sediilor primăriilor cu mesaje scrise, precum „Nu suntem jumătăţi de om!”, „Constituţia e sfântă!” sau „Guvernul – în direct la TV, noi – direct cu cetăţenii, la ghişeu şi pe uliţă”.
În timpul protestului, pe uşile de la intrările în primării au fost afişate anunţuri privind desfăşurarea grevei de avertisment.
„Sunt prevederi în pachetul legislativ de administraţie publică locală care privesc discriminatoriu, zicem noi, reduceri de salarii pentru comunele mai mici sau reduceri de normă, de jumătate de normă, la o funcţie publică dobândită prin concurs. Practic, ar fi luarea unui drept constituţional, spunem noi, o încălcare a Constituţiei. Ar putea lăsa, dacă nu se înţelege funcţionarul cu primarul, să îi desfiinţeze postul? Da, este o chestiune subiectivă. Nu ne opunem reformei, dar să fie una articulată, nu un calcul contabil care, pe termen lung, nu duce la un beneficiu pentru comunităţile noastre”, a declarat Dărău.
La rândul său, liderul SCOR din cadrul Primăriei Conop, Lazăr Cernescu, atrage atenţia că primăriile nu trebuie să fie instituţii profitabile, ci să lucreze eficient pentru cetăţeni.
La Conop, toţi cei nouă funcţionari din primărie au protestat.
„Cetăţenii au înţeles foarte bine mesajul transmis de către noi. Aplicându-se noile măsuri, este în defavoarea cetăţeanului. Nu înţeleg de ce o primărie trebuie să fie profitabilă. Administraţia publică nu este profitabilă, lucrează pentru cetăţean. Nu trebuie să aducem profit, noi trebuie să facem doar administraţie în folosul cetăţenilor. Guvernul trebuie să asigure finanţarea primăriilor pentru ca cetăţenii să aibă un trai decent”, a spus Cernescu.
El a adăugat că o reducere cu 10% a personalului nu s-ar putea face, pentru că deja există deficit de angajaţi în Primăria Conop.
Protestul din judeţ, care a avut loc doar la primării de comune, s-a încheiat fără incidente, conform liderilor sindicali.
sursa: Agerpres
