Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, joi, propunerea DIICOT de arestare preventivă a bărbatului care, sub pretextul că ar fi ofiţer al Serviciului Român de Informaţii (SRI), ar fi creat o structură capabilă să execute misiuni de culegere de informaţii şi alte misiuni cu caracter secret.
„Joi, 23.10.2026, Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba şi a dispus arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile a inculpatului cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: uzurparea de calităţi oficiale (…) şi desfăşurarea, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de informaţii, în formă continuată (…). Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice.
În acest dosar au fost efectuate, miercuri, şapte percheziţii în judeţele Arad, Timiş, Bihor şi Hunedoara de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate efecte militare (sacou, caschetă, eghileţi, însemne militare), puşti, pistoale airsoft, cuţite de tip militar, bastoane telescopice, cătuşe, staţii emisie-recepţie, un body-cam, girofaruri, legitimaţii, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.
„Din materialul probator administrat a reieşit faptul că, un bărbat, în scopul obţinerii facile de beneficii materiale frauduloase, ar fi acţionat în diferite medii, recomandându-se ca angajat al Serviciului Român de Informaţii, într-o structură secretă cu atribuţii în culegerea de informaţii şi transportul corespondenţei clasificate. Punând în aplicare hotărârea infracţională, acesta ar fi recrutat mai multe persoane, deţinătoare de armament de autoapărare şi pază, inclusiv unii foşti combatanţi în teatrele de operaţii care, din diferite motive, s-ar fi retras din forţele speciale ale Ministerului Apărării Naţionale, altele pasionate de arme de foc, care efectuează trageri în cadrul poligoanelor autorizate deschise circuitului civil, cărora li s-a prezentat drept căpitan S.R.I., ce ar avea sarcina de serviciu de a organiza o structură capabilă să execute misiuni de culegere de informaţii şi alte misiuni cu caracter secret”, se arată într-un comunicat dat miercuri publicităţii de către IGPR.
Pentru a accede în presupusa structură, persoanele recrutate ar fi fost supuse unor teste de operativitate şi rezistenţă la stres, iar pe tot parcursul acestora ar fi fost utilizate diferite metode care le-ar fi întărit convingerea că bărbatul ar fi ofiţer al structurii de informaţii. Ulterior, după parcurgerea procedurii de recrutare şi verificare, persoanelor acceptate li s-ar fi înmânat legitimaţii cu însemne specifice S.R.I., cu fotografie, serie şi număr.
De asemenea, pe timpul desfăşurării pretinselor misiuni li s-ar fi solicitat să poarte armele personale, în cazul în care deţin permis de port armă, şi li s-ar fi pus la dispoziţie staţii de emisie recepţie similare celor folosite de angajaţii Ministerului de Interne sau Ministerul Apărării Naţionale, dar cu logo-ul Serviciului Român de Informaţii, pentru comunicare folosindu-se nume de cod.
Pentru deplasarea în diferite locaţii, tânărul ar fi închiriat mijloace de transport (de un anume tip şi culoare), pe care ar fi montat dispozitive care permit circulaţia în regim prioritar.
„Astfel, în perioada cuprinsă între finele lunii aprilie 2025 şi luna iulie 2025, inclusiv, împreună sau sub coordonarea directă a bărbatului, şase dintre persoanele recrutate, ar fi participat în mai multe pretinse misiuni în judeţele Arad, Timiş, Constanţa, Satu-Mare, Bihor, Mureş şi municipiul Bucureşti, care ar fi presupus urmărirea şi identificarea unor persoane ‘suspecte’, recoltarea de probe de apă din diverse zone, depistarea unor persoane urmărite şi realizarea de fotografii în interiorul unor obiective. În acest context, ar fi interacţionat şi relaţionat cu angajaţi ai poliţiei, poliţiei locale, dar şi ai altor structuri, prezentându-se şi legitimându-se drept angajaţi ai S.R.I., aflaţi în misiune”, se mai arată în comunicat.
Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, s-ar mai fi dat anterior drept poliţist rutier, ofiţer sub acoperire, director ANAF, consul.
Percheziţii la Arad în cazul unui bărbat care se prezenta ca ofiţer SRI
