Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Bărbat reținut pentru agresiune

Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că și-a agresat concubina în incinta Stației CFR Arad. „Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie, în jurul orei 2.30, un bărbat și-ar fi agresat concubina, în incinta Gării CFR din Arad. În urma intervenției agenților de securitate, care au aplanat conflictul, bărbatul ar fi spart geamul unei uși de acces spre peron”, a informat IPJ Arad. Conform sursei citate, în urma verificărilor, a fost identificat cel bănuit de comiterea faptei, un bărbat de 43 de ani, din Sântana, care, la data de 10 iunie a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere.

Sancționat pentru amenințări online

Un bărbat este cercetat penal pentru amenințări făcute online, pe o rețea de socializare. Conform IPJ Arad, polițiștii din orașul Sebiș au fost sesizați despre faptul că, în dimineața de 10 iunie 2025, o persoană ar fi fost amenințată. „În urma verificărilor a fost identificat un bărbat în vârstă de 52 de ani, care ar fi proferat amenințările pe o platformă de socializare, printr-o transmisiune live”, se menționează într-o informare transmisă de IPJ Arad. Pe numele bărbatului de 52 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar în cauză sunt continuate cercetările, într-un dosar penal întocmit pentru amenințare.

Intervenții la situații de urgență

În cursul zilei de marți, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 39 situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Dintre acestea  cele mai multe au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD intervenind la 35 solicitări. Totodată, salvatorii au acționat și pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, precum și în alte trei situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în doua situații și degajarea elementelor de construcție (horn) care prezintă pericol de prăbușire pe zona pietonală. „Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, au informat reprezentanții ISU Arad.

Acțiuni ale polițiștilor rutieri

Polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore, au fost sancționați 131 de participanți la trafic, cu amenzi în valoare de aproximativ 55.400 de lei. Dintre aceștia, 40 au depășit viteza legală de deplasare, reprezentând un posibil pericol pentru siguranța rutieră. 48 de persoane au fost testate cu aparatele din dotare. Polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras certificatele de înmatriculare a 11 autovehicule care nu respectau normele legale. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări”, este mesajul polițiștilor rutieri din Arad.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.