Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 9 – 22 iunie 2025.
În Banat, în primele trei zile, valorile termice diurne vor crește, de la o medie de 26 de grade, până spre aproximativ 30 de grade. Ulterior, vor fi variații termice nesemnificative până în zilele de 15 și 16 iunie, când se va atinge o medie a temperaturilor maxime de 32 de grade.
În a doua săptămână analizată, maximele termice vor scădea de la o zi la alta, astfel că, mediat, se va înregistra o valoare de 27 de grade, în datele de 21 și 22 iunie.
În ceea ce privește minimele termice, acestea vor scădea accentuat în data de 10 iunie, până spre o medie de 11 grade, după care vor fi cuprinse între 12 și 15 grade până spre sfârșitul intervalului de referință.
Probabilitatea de ploi va fi redusă în prima săptămână, apoi va crește începând cu data de 17 iunie.
În Crișana, în primele trei zile ale intervalului de referință, media temperaturilor maxime va crește, pornind de la o valoare de 24 de grade, până spre 28 de grade.
În data de 12 iunie se poate remarca o scădere ușoară a maximelor termice, spre o medie de 27 de grade. După aceasta, se observă o creștere treptată a mediei temperaturilor de pe parcursul zilei, atingând o valoare de 30 de grade, în zilele de 15 și 16 iunie.
Ulterior, media temperaturilor maxime va scădea de la o zi la alta, astfel încât, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni analizate, se va înregistra o valoare de 26 de grade.
Dacă se face raportare la temperaturile din timpul nopții, acestea vor scădea brusc în data de 10 iunie, când mediat, se vor înregistra 10 grade, apoi, până la finalul perioadei de referință, vor fi valori ale minimelor nocturne cuprinse între 11 și 14 grade.
Probabilitatea de ploi va fi redusă în prima săptămână, apoi va crește din ziua de 17 iunie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
