Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Apel umanitar. O tânără are nevoie de ajutor financiar pentru o intervenție chirurgicală

Povestea Florinei Manolache Maria este una care ne arată cât de fragilă poate fi viața, dar și cât de mult poate spera o inimă curajoasă.

La doar 20 de ani, Florina duce o luptă continuă cu scolioza – o boală ce îi macină trupul și îi amenință existența. A primit acest diagnostic la vârsta de 14 ani și de atunci, viața ei a fost marcată de dureri insuportabile și incertitudini.

Prima încercare de a se opera la Spitalul Grigore Alexandrescu a fost un coșmar – Florina a suferit o reacție alergică severă în timpul operației, fiind la un pas de moarte.

După ce a revenit, vestea că, fiind majoră, nu va mai putea fi operată acolo a fost devastatoare. A căutat timp de ani de zile un spital care să o ajute, iar în decembrie 2023, a fost internată la Spitalul Foișorul de Foc din București. Din păcate, operația a fost din nou amânată, de data aceasta din cauza unei defecțiuni tehnice la unul dintre aparate.

Florina trăiește zi de zi cu dureri care îi paralizează mâinile și picioarele și o împiedică să aibă o viață normală.

Fiecare clipă de așteptare înseamnă o agravare a scoliozei și un risc tot mai mare pentru viața ei, deoarece organele interne sunt în pericol de a fi perforate. Singura ei șansă acum este o intervenție chirurgicală într-un spital privat, dar costul acesteia este mult prea mare pentru veniturile ei.

„Sunt disperată și nu mai știu ce să fac. Scolioza îmi distruge viața, iar timpul trece fără să găsesc o soluție. Am trăit cu speranța că mă voi putea opera, dar de fiecare dată când credeam că mă apropii de acel moment, totul s-a năruit. Durerile sunt din ce în ce mai mari, nu mai pot dormi, nu mai pot sta în picioare fără să simt că trupul meu cedează. Fiecare zi e un chin. Scolioza nu doar că mă distruge fizic, dar îmi fură orice șansă la o viață normală. Îmi e teamă că, dacă nu fac această operație curând, nu voi mai avea o altă șansă. Am nevoie de ajutorul vostru! Această operație este ultima mea speranță pentru a trăi.”, ne-a declarat Florina

Dragi sponsori, membri ai comunității, vă rugăm să ne fiți alături în această luptă pentru viața Florinei. O tânără de 20 de ani nu ar trebui să își trăiască viața în durere și disperare. Fiecare dintre noi poate contribui pentru a-i oferi Florinei șansa la o viață fără dureri și temeri.

Ne bazăm pe bunătatea și generozitatea voastră pentru a strânge fondurile necesare acestei operații vitale. Donațiile voastre pot însemna diferența între o viață plină de durere și una cu speranță, între disperare și vindecare.

Donează acum și fii parte din schimbarea vieții Florinei!

Pentru donații:

Denumire entitate: Asociația „Salvează o inimă

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele FLORINA MANOLACHE.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Asociația „Salvează o inimă”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.