UTA şi Farul Constanţa au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), luni seara, la Arad, în ultimul meci din etapa a şaptea a Superligii de fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin belgianul Benjamin van Durmen (22), dar Farul a egalat in extremis, prin Victor Dican (90+5), din pasa lui Denis Alibec.
Fiecare echipă a avut câte o bară. În min. 27, Johana Omondi a centrat, iar mingea a fost deviată în transversală de Constantin Grameni. Farul a avut bară în min. 49, când Cristian Ganea a şutat de la peste 25 de metri.
UTA a făcut egaluri în toate cele patru meciuri de acasă din acest sezon.
UTA Arad: R. Popa – Ravy Dozi, Trif (K. Mabea 84), I. Conte, Poulolo – V. Costache (Ghezali 61), Hrezdac (Cr. Mihai 61), Van Durmen, Omondi – Fabry (Joao Pedro 79), Ezekiel (J. Kadiri 61).
Antrenor: Mircea Rednic
Farul Constanţa: Buzbuchi – M. Popescu, M. Bălaşa, Gustavo Marins D. Sîrbu 79), Cr. Ganea – Vînă (Doicaru 80), Nedelcu (V. Dican 35), Grameni – G. Iancu, Rivaldinho (Alibec 65), N. Grigoryan (Al. Stoian 80).
Antrenor: Gheorghe Hagi
Cartonaşe galbene: Omondi 67, K. Mabea 90/M. Bălaşa 63, V. Dican 76, Grameni 82
Arbitri: Marcel Bîrsan – Vasile Marinescu, Mircea Orbuleţ
Arbitri VAR: Cătălin Popa – Ioan Alexandru Corb.
Rednic, după meciul cu Farul: Păcat, mare păcat. Am certat pe toată lumea
