Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Un sistem de încălzire cu biomasă şi biogaz este construit la Seleuş

Un sistem de încălzire a locuinţelor având o centrală ce funcţionează cu biomasă şi biogaz este construit în comuna Seleuş, printr-un proiect în valoare de 8,6 milioane de euro, iar din 2025 localnicii vor putea renunţa la sobe, în timp ce administraţia locală va putea furniza energie termică şi în oraşele învecinate Pâncota şi Ineu.

Primarul comunei Seleuş, Cristian Branc, a declarat că lucrările au început de câteva zile, după ce licitaţia a fost câştigată de o asociere formată din trei firme, din Oradea, Ungaria şi din Spania.

Proiectul are o finanţare nerambursabilă de 85% din costurile de 8,6 milioane de euro şi ar trebui finalizat la 31 decembrie 2024.

„Practic, din 1 ianuarie 2025 sistemul de încălzire centralizată al comunei va fi funcţional, iar oamenii vor putea să renunţe la sobele pe lemne. Localnicii şi-au dorit foarte mult o astfel de investiţie, pentru că au nevoie de energie termică inclusiv pentru solarii, comuna noastră fiind vestită pentru producţia de legume în spaţii acoperite. Suntem prima administraţie locală din România care construieşte o astfel de centrală termică, cu biomasă şi biogaz, iar capacitatea ei va fi destul de mare pentru a furniza căldură inclusiv în oraşele Ineu şi Pâncota, pentru un anumit număr de beneficiary”, a declarat primarul.

Edilul a spus că în Seleuş au început deja săpăturile la reţeaua de conducte termice, care va avea o lungime de aproximativ 70 de kilometri. Centrala va fi adusă din Spania şi va fi instalată anul viitor.

„Centrala va funcţiona cu resturile vegetale ale comunei, cu deşeuri menajere şi, în primul rând, cu plante energetice. Este vorba de un soi de porumb energetic şi de triticale, care vor fi cultivate special pentru acest sistem pe o suprafaţă de aproximativ 500 de hectare de teren privat. Primăria va înfiinţa o societate care va cumpăra aceste plante energetice şi va administra sistemul de încălzire centralizată”, a mai spus primarul comunei.

Conform lui Cristian Branc, centrala va avea o capacitate de 1 MW/h de energie electrică şi de 3 MW de energie termică.

Acesta este cel mai mare proiect dezvoltat de comuna Seleuş după 1990.

sursa: Agerpres

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.