Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Bărbat urmărit în trafic de poliţiştii arădeni, rănit grav după ce a provocat un accident

Un bărbat care era urmărit în trafic de poliţişti, pentru că nu a oprit la un filtru rutier, a ajuns cu autoturismul într-un şanţ de pe marginea drumului şi a fost rănit grav, fiind preluat de elicopterul SMURD pentru a fi dus la spital.

Incidentul a avut loc miercuri, după ce poliţiştii din Chişineu-Criş, care se aflau într-o acţiune pe teme de legislaţie rutieră, au încercat să oprească un şofer care ar fi mers cu viteză mare în localitatea Nădab.

„Autoturismul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, echipajul pornind în urmărirea acestuia. Pe D.J. 792, la km. 9+700 m, intr-o curbă la stânga, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, derapând în şanţ. În urma impactului, bărbatul aflat la volan, în vârstă de 39 de ani, a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, unui tânăr de 19 ani, pasager în autoturism, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la faţa locului“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

După verificări, poliţiştii au aflat că şoferul are dreptul de a conduce suspendat.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

foto: ISU Arad

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.