Te balonezi? Atunci probabil știi că balonarea înseamnă că burta este plină și dă o senzație de disconfort. Este un simptom foarte frecvent, există remedii pentru el. Se recomandă să mergi la medic dacă te simți balonat foarte mult timp sau dacă senzația de disconfort este însoțită de simptome nedorite.
În acest articol îți spunem care sunt cauzele și simptomele balonării și cum poți preveni manifestările nedorite.
Simptomele balonării
Este posibil să fii balonat dacă:
- burta se simte mai plină decât de obicei;
- ai dureri de burtă sau un disconfort abdominal deosebit;
- ești constipat sau ai gaze.
Cauzele balonării
O cauză comună a balonării este constipația. Poți fi constipat și să nu-ți dai seama, deoarece faptul că ai mai puține scaune decât în mod normal este doar un simptom al constipației. Este posibil să fii în continuare constipat chiar dacă ai scaune regulate. Constipația poate contribui la dureri abdominale și balonare. Cu cât scaunul rămâne mai mult timp în colon, cu atât mai mult timp au la dispoziție bacteriile să fermenteze ceea ce se află acolo, ceea ce duce la mai multe gaze și balonare.
În afară de constipație, alte cauze ale balonării includ:
- sensibilitatea intestinală: există persoane extrem de sensibile la gaze, ceea ce poate provoca dureri, crampe și diaree.
- excesul de creștere a bacteriilor din intestinul subțire: majoritatea oamenilor sănătoși au relativ puține bacterii în intestinul subțire. Persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală intestinală sunt mai predispuse să aibă sufere de balonare.
- gastropareză: această afecțiune determină o golire întârziată a stomacului, ceea ce poate cauza balonare, greață și chiar blocaj intestinal.
- afecțiuni ginecologice: uneori, problemele cu ovarele sau cu uterul pot provoca balonare. Este important să te asiguri că nu sari niciodată peste examenul pelvian anual.
Cea mai frecventă cauză a balonării este aceea de a avea multe gaze în intestin. Acest lucru poate fi cauzat de unele alimente și băuturi, cum ar fi unele legume și băuturi carbogazoase, sau înghițirea de aer în timpul mesei. De asemenea, poate fi cauzată de o problemă de digestie, cum ar fi:
- constipația;
- o intoleranță alimentară;
- boala celiacă;
- sindromul colonului iritabil;
- unele persoane se simt balonate în preajma perioadei menstruale.
Uneori, balonarea care nu dispare poate fi semnul a ceva mai grav, cum ar fi cancerul ovarian.
Cum poți reduce balonarea
Există mai multe masuri prin care poți reduce balonarea:
- fă exerciții fizice în mod regulat pentru a-ți îmbunătăți digestia și pentru a ajuta la prevenirea balonării. Exercițiile fizice pot ajuta, de asemenea, atunci când te simți balonat.
- mestecă cu gura închisă pentru a evita să înghiți aer.
- bea multă apă.
- consumă alimente bogate în fibre dacă ești constipat.
- nu consuma multe alimente la o masă.
- masează stomacul de la dreapta la stânga pentru a elibera gazele reținute.
- nu bea multe băuturi carbogazoase, alcool, cafea și ceai.
- nu consuma multe alimente despre care se știe că provoacă gaze, cum ar fi varza, fasolea sau lintea.
- nu mânca mese copioase seara târziu, înainte de culcare.
- nu consuma alimente procesate, zaharoase, condimentate sau grase.
- nu mânca alimente la care ai intoleranță alimentară.
Când poți consulta medicul?
Este indicat să consulți medicul în următoarele situații:
- te simți balonat 3 săptămâni sau mai mult;
- te simți balonat în mod regulat (de mai mult de 12 ori pe lună);
- ai încercat să schimbi dieta, dar te simți în continuare balonat;
- balonarea este însoțită de o stare de rău, diaree, constipație, pierdere în greutate sau sânge în scaun;
- este dificil să te miști sau să faci activități zilnice din cauza balonării.
Solicită serviciul de urgență dacă:
- ai o durere de stomac care a apărut foarte brusc sau este severă;
- te doare când atingi stomacul;
- vomiți sânge;
- materiile fecale conțin sânge;
- nu poți respira;
- ai dureri în piept.
sursa foto: Shutterstock
