Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Începe a doua etapă de admitere în învăţământul liceal

Locurile rămase libere după prima repartizare a candidaţilor la licee vor fi afişate vineri.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, în perioada 7 – 9 august este programată înscrierea candidaţilor pentru etapa a doua de admitere.

În 10 şi 11 august va avea loc repartizarea candidaţilor la nivel de comisie judeţeană de admitere/a Municipiului Bucureşti.

Pentru această etapă de admitere se pot înscrie candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere la şcolile în care au fost repartizaţi, candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini, candidaţii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi, absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea naţională.

De asemenea, se mai pot înscrie pentru această etapă, candidaţii care susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua şi candidaţii care optează pe locuri speciale pentru rromi şi cei care optează pentru locurile distinct alocate candidaţilor cu cerinţe educaţionale speciale în unităţile de învăţământ de masă.

Înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini şi de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă, precum şi înscrierea candidaţilor care optează pentru locurile speciale în această etapă se face pe 31 iulie.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.