Două TIR-uri încărcate cu deşeuri textile care veneau din Germania au fost blocate să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II şi întoarse la expeditori, din cauza neregulilor din documente descoperite de autorităţile române.
Autotrenurile erau conduse de şoferi români care aveau documente din care rezulta că transportă deşeuri din textile de la societăţi comerciale din Germania pentru firme din România. „Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 39.020 kg de deşeuri constând în textile, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse“, a informat Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorilor din Germania.
Ordin de protecție provizoriu
Un arădean este cercetat penal pentru violență în familie, pentru că și-a agresat fizic fosta concubină, iar pe numele agresorului a fost emis și un ordin de protecție provizoriu. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat, marți, că polițiștii din cadrul Secției 1 din cartierul Aurel Vlaicu cercetează un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Arad, care, în ziua de 22 mai, și-ar fi agresat fizic fosta concubină. „Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cercetările fiind continuate într-un dosar penal, întocmit pentru violență în familie“, se arată într-o informare remisă de reprezentanții IPJ Arad.
Acțiune privind legalitatea transporturilor
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, având în dotare cântarul mobil, au desfășurat, în ziua de 22 mai, o acțiune de verificare a legalității transportului de mărfuri. Conform IPJ Arad, în cadrul activității au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, după cum urmează: 14 la regimul circulației rutiere, 8 pentru refuzul cântăririi mărfurilor și 5 sancțiuni contravenționale pentru lipsa prelatelor. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 59.105 lei, fiind totodată reținute două certificate de înmatriuculare și dispuse 8 imobilizări. „Aceste acțiuni se desfășoară periodic, atât în municipiu, cât și în județ“, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Arad
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
Polițiștii rutieri din Arad au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore, au fost aplicate 116 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.460 de lei, dintre care 34 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora. De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, este mesajul transmis de polițiștii rutieri din Arad.
