Consiliul Judeţean Arad a eliberat, luni, certificatul de urbanism pentru modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad, pe două loturi de pe raza judeţului.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca, a declarat, după semnarea certificatului de urbanism care autorizează realizarea lucrărilor, că pe tema acestei investiţii a avut discuţii, vineri, cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Am convingerea că va fi unul dintre proiectele prioritare ale Guvernului României în următoarea perioadă. Pentru Arad este cu atât mai important, cu cât pe culoarul feroviar Arad – Timişoara funcţionează un terminal intermodal şi sunt mulţi arădeni care fac naveta fie la facultate, fie la locul de muncă, la Timişoara.
Modernizarea căii ferate, creşterea vitezei şi a confortului pe acest traseu va conduce la creşterea gradului de utilizare a trenului ca mijloc de transport între cele două oraşe. Nu în ultimul rând, vestea bună pentru locuitorii cartierului Micălaca (din municipiul Arad – n.r.) este că trenurile marfare vor fi eliminate din cartier, rămân în continuare doar trenurile de pasageri şi se vor monta panouri fonoabsorbante pentru scăderea disconfortului“, a spus Cionca.
Linia de cale ferată pe tronsonul aferent judeţului Arad va fi modernizată de la km 28+800 până la km 56+350 (semnalul de intrare în staţia Arad, pe linia CF 218), respectiv de la ieşirea din staţia Aradul Nou (capY), până la ramificaţia R2 Glogovăţ, ce va fi realizată pe linia CF 200 (varianta ocolitoare a municipiului Arad), pe o distanţă de circa 7 km.
Lucrări prevăd modernizarea staţiilor Vinga, Şagu, P.M. Valea Viilor şi Aradul Nou, dublarea liniei existente pe toată lungimea; reabilitarea liniilor din staţii, înlocuirea podurilor şi podeţelor, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terasamentelor, dar şi construirea unui pod nou peste râul Mureş. De asemenea, va exista un pasaj superior pe DN 7 la km 5+300 (Vladimirescu).
Conform proiectului, în staţia Aradul Nou se va reconstrui un atelier de intervenţii linii şi o magazie de mărfuri, iar linia simplă Aradul Nou – Arad va fi modernizată şi se va realiza o haltă de călători în cartierul Micălaca.
