Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Şase persoane audiate, între care una reţinută, pentru pornografie infantilă

Şase suspecţi au fost ridicaţi de către anchetatori pentru audieri, în urma a două percheziţii domiciliare în Arad care au avut loc, miercuri, privind un posibil caz de pornografie infantilă, iar un suspect a fost reţinut pentru 24 de ore.

Percheziţiile au fost făcute de către poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurori DIICOT, dosarul vizând infracţiuni de pornografie infantilă în formă calificată şi continuată prin intermediul unui sistem informatic.

Şase persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate au fost conduse la audieri.

„Din cercetări a reieşit că, pe parcursul unui an, în perioada 19 decembrie 2020 – 13 decembrie 2021, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi folosind acelaşi mod de operare, o persoană bănuită ar fi accesat, în mod repetat, prin intermediul sistemelor informatice, la date diferite, mai multe materiale pornografice cu minori. În materialele pornografice ar fi apărut minori, în ipostaze sexuale explicite, pe care le-ar fi descărcat şi deţinut în sistemul său informatic, în vederea distribuirii către alte persoane“, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Conform DIICOT, pe parcursul unui an (în perioada 19.12.2020 – 13.12.2021), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, folosind acelaşi mod de operare, un suspect a accesat în mod repetat (de 241 de ori) prin intermediul sistemelor informatice, la date diferite, sute de materiale pornografice cu minori, prin folosirea unor reţele „peer-2-peer“ (P2P), respectiv prin utilizarea aplicaţiei EMULE, materiale pornografice în care apar minori în ipostaze sexuale explicite, pe care le-a descărcat şi deţinut în sistemul său informatic, în vederea distribuirii către alte persoane.

Un suspect a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.