Direcția Generală Poliția Locală a fost informată despre un furt din incinta unui lăcaș de cult de pe strada Andrei Mureșanu din municipiul Arad.
În baza descrierii oferite de personalul bisericii, polițiștii locali l-au identificat pe prezumatul făptuitor, acesta fiind un tânăr din Sântana. „În ziua de 14 decembrie, una dintre patrulele Poliției Locale l-a depistat pe tânăr în Piața Arenei și l-a condus la sediul DGPL, de unde a fost preluat de un echipaj din cadrul IPJ Arad, care va efectua cercetările ce se impun, ca urmare a plângerii penale depuse de păgubiți“, a informat DGPL Arad. Conform sursei citate, în ultimii doi ani, polițiștii locali i-au întocmit tânărului din Sântana 9 procese-verbale de constatare și sancționare, majoritatea în baza Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. „De asemenea, individul a fost preluat în repetate rânduri de polițiștii locali din imobile situate atât pe domeniul public, cât și privat, pe care le ocupa ilicit, împreună cu alte persoane din aceeași categorie“, au precizat reprezentanții DGPL Arad.
Eveniment rutier pe Calea Radnei
Un eveniment rutier soldat cu pagube materiale a fost consemnat, joi dimineață, pe Calea Radnei din municipiul Arad. În urma verificărilor a reieșit că un arădean de 32 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Radnei, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu o mașină parcată pe partea dreaptă. În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale, unul dintre vehicule fiind proiectat în fațada unei agenții bancare. Șoferul vinovat de producerea evenimentului rutier fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. „Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad.
Infracțiuni depistate în trafic
Polițiștii din Chișineu Criș au depistat un bărbat de 50 de ani, din acest oraș, care conducea un autoturism pe DN 79, în localitatea Adea. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 46 de ani, din localitatea Sintea Mare, care conducea un autoturism pe DN 79, în localitatea Șimand, cu o viteză de 84 km/h. În urma verificărilor a reieșit ca bărbatul are permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, totodată bărbatul fiind sancționat contavențional cu amendă în baza O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Afgani găsiţi ascunşi într-un TIR
Şase migranţi din Afganistan au fost descoperiţi într-un TIR încărcat cu jucării, verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, străinii fiind solicitanţi de azil în România. TIR-ul era condus de un român care transporta jucăriile în Italia, însă în remorcă au fost găsiţi şi migranţi. „În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, şase cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România“, a informat, joi, Poliţia de Frontieră. Migranţii ar putea fi cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, dar se fac verificări şi cu privire la o eventuală implicare a şoferului.
