Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Percheziții în Arad. Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat

18 persoane au fost conduse la audieri, în urma a 23 de percheziții efectuate în județele Arad și Timiș, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Arad.

Acțiunea a vizat destructurarea unei grupări infracționale, implicată în trafic de droguri de risc.

„La data de 3 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de droguri de risc, pe zona de Vest a României. În cadrul acțiunii au fost puse în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară,13 percheziții fiind efectuate în județul Arad și 10 în județul Timiș. În urma acțiunilor, au fost ridicate semințe de cannabis, cannabis, cântare, grindere, un pistol și cartușe. Totodată, au fost indisponibilizate și sume de bani, în valută și lei, dintre care 1.500 de euro susceptibili a fi falși“, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Arad.

Conform sursei citate, 18 persoane din cele două județe, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, au fost conduse la sediul S.C.C.O. Arad, pentru audieri, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, precum și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Timiș.

La activități au participat și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara, precum și jandarmi din Arad.

De asemenea, la acțiune, polițiștii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.