Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea arădeană Zărand, este cercetat penal pentru că și-a amenințat concubina și a strâns-o de gât.
Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, în cursul zilei de sâmbătă, 16 mai, polițiștii de la Secția 3 Rurală Chișineu Criș au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului din Zărand, care, în aceeași zi, și-a amenințat concubina și ar fi strâns-o de gât. „În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie“, se arată într-o informare remisă, luni, de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
Amenzi pentru deversarea ilegală a deșeurilor
Polițiștii locali, împreună cu angajații RETIM, au acționat pentru surprinderea și identificarea persoanelor care încalcă prevederile HCLM 297/2011 și clauzele contractului de prestare a serviciului de salubrizare. „Echipele comune au urmărit, timp de două zile, persoanele care deversau ilegal deșeuri din construcții pe platforma destinată resturilor menajere de pe străzile Șezătoarei și Constantin Brâncuși. Zona respectivă a fost semnalată în mai multe sesizări ale cetățenilor și evaluări efectuate de operatorul de salubritate și de Primăria Municipiului Arad ca fiind invadată de deșeuri non-menajere“, a informat DGPL Arad. În timpul acțiunii au fost aplicate șase sancțiuni, în cuantum de 2.030 lei, pentru încălcarea prevederilor HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor de salubrizare din municipiul Arad, pe platformele edilitare situate pe strada Șezătoarei și Constantin Brâncuși. Conform hotărârii CLM Arad, amenzile aplicate contravenienților persoane fizice pot ajunge până la 1.000 de lei, iar cele aplicate persoanelor juridice până la 2.500 lei.
Timpi mari de aşteptare la intrarea în ţară
Aglomeraţia de la frontiera cu Ungaria s-a redus în judeţul Arad, însă luni dimineaţă se înregistrau timpi mari de aşteptare pentru procedurile de tranzitare pe sensul de intrare în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I. Conform Poliţiei de Frontieră Arad, la PTF Nădlac I se aştepta patru ore pentru intrarea în România şi erau deschise şapte artere, însă au mai fost înfiinţate şi opt posturi de control mobile. Pe sensul de ieşire din ţară se aştepta aproximativ 50 de minute şi au fost deschise patru artere pe care se fac verificările documentelor de călătorie. La PTF Nădlac II, tranzitarea se desfăşura în condiţii normale pe ambele sensuri şi se aşteaptă 10 – 20 de minute pentru formalităţi. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat, pentru Agerpres, că în 24 de ore, respectiv de duminică, ora 8.00, până luni, ora 8.00, au intrat în România 10.600 de persoane prin PTF Nădlac I şi II, iar tot pe aici au ieşit din ţară 5.600 de persoane.
Țigări de contrabandă, în Piața „Mihai Viteazul“
Polițiștii de la Biroul Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, în Piața „Mihai Viteazul“ din municipiu, un bărbat de 29 de ani, din localitatea Vladimirescu, care oferea spre comercializare, din portbagajul unui autoturism, 360 de pachete de țigarete de diferite mărci, netimbrate și timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă. „Țigaretele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru contrabandă“, a informat, luni, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
Arestat pentru concurs de infracțiuni
Un tânăr de 27 de ani, din Moneasa, este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Conform oamenilor legii, în noaptea de 16/17 mai, în jurul orei 1.00, tânărul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DJ 792/B, pe raza localității Moneasa, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În timpul verificărilor s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul a fost sustras, în seara zilei de 16 mai, din fața unui imobil de pe raza localității Moneasa. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și sub influența alcoolului, iar pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, de magistrații de la Judecătoria Gurahonț.
