Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a anunţat că 339 de pacienţi au fost vindecaţi de COVID-19, până în prezent, ultimii 19 fiind externaţi, de sâmbătă până luni, după ce au primit rezultate negative la două testări consecutive.
„19 pacienți diagnosticați cu COVID-19 au fost externați de sâmbătă până luni, la Arad, după ce testele II și III efectuate la interval de 24 de ore au ieșit negative. În total, de pe secțiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-au vindecat 339 de pacienți“, a informat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
În judeţul Arad, până luni, au fost confirmate 679 de cazuri de COVID-19. Totodată, în județul Arad au fost înregistrate 70 de decese ale unor pacienţi confirmați cu COVID-19.
