Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Anchetă la Spitalul Județean. O pacientă cu COVID-19 spune că a stat 6 ore în salon cu o persoană decedată

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a început, marţi, o anchetă internă, după ce o pacientă a sesizat că personalul medical al secţiei în care se află internată cu COVID-19 a ţinut-o încuiată în salon cu o pacientă moartă de aceeaşi boală, cadavrul fiind ridicat după şase ore.

Femeia a reclamat situaţia, afirmând că, luni, o bolnavă din salon a decedat în jurul orei 16.00, iar cadavrul a fost lăsat pe pat până la ora 22,00.

„În urma sesizărilor unei paciente, am început verificările interne la Secţia Boli Infecţioase Adulţi COVID-19, iar ulterior vom comunica primele măsuri care vor fi luate“, a declarat, pentru Agerpres, managerul SCJU Arad, Carmen Lucuţa.

Doinița Morcan este infectată cu COVID-19 şi este internată în spitalul din Arad. Femeia a afirmat că o pacientă, care se afla în patul de alături, a murit și a fost lăsată timp de 6 ore în salon.

„Suntem încuiate în cameră și i s-a făcut rău în timp ce vorbea la telefon. Și am bătut cu pumnii în ușă să vină cineva că îi este rău. Și au venit după jumătate de oră când doamna decedase lângă mine. A acoperit-o cu un cearșaf asistenta sau infirmiera, nu știu ce era, că făcusem atac de panică, și a ținut-o acolo de la ora 16.00 până la 22.00. Ceva de groază”, a povestit femeia, potrivit antena3.ro.

CITITI SI: Sancţiuni la Spitalul Județean Arad, după ce o femeie a stat şase ore într-un salon cu un cadavru

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.