Pompierii militari au intervenit, luni dimineața, pentru stingerea unui incendiu la o garnitură de tren, între localitățile Sântana și Zimandu Nou.
În garnitura compusă din două vagoane se aflau trei pasageri și mecanicul, care s-au autoevacuat în timp util, fără a se înregistra victime
Incendiul a avut loc în jurul orei 4.15, iar Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două echipaje de stingere, un echipaj SMURD, un echipaj de primă intervenție și comandă cu sprijinul SVSU Sântana.
„Trenul Regio 3111 avea la bord trei pasageri și mecanicul, care s-au autoevacuat în timp util fără a se înregistra victime. În momentul sosirii echipajelor de intervenție. incendiul se manifesta violent și generalizat la un vagon și parțial propagat la al doilea. După o intervenție care a durat aproximativ trei ore, incendiul a fost stins, garnitura de tren arzând în proporție de 80%“, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Conform ISU Arad, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric.
foto: ISU Arad




