Pompieri, medici și membri Salvaspeo au intervenit pentru a salva un bărbat în vârstă de 40 de ani, aflat în stare gravă, după ce a suferit un accident de muncă într-o pădure din zona localității arădene Ignești.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost solicitat, joi seara, să intervină pentru salvarea bărbatului, care a fost lovit de un cablu rupt de la un utilaj.
Bărbatul a fost găsit în stare gravă de un alt muncitor, care a solicitat ajutor. „Echipajele de intervenție au parcurs aproape 5 kilometri pe jos, drumul fiind inaccesibil chiar și cu autoturisme de teren, transportând echipamentul medical. După un drum de aproximativ două ore au ajuns la victimă, i-au acordat îngrijiri medicale, au stabilizat-o și au coborât-o cu ajutorul unei tărgi speciale, până la echipajul SMURD, venit în sprijin de la Detașamentul de Pompieri Arad“, a informat ISU Arad.
Bărbatul, care prezenta leziuni multiple, fiind rănit la cap, umăr și spate, a fost stabilizat de medicii și paramedicii din Sebiș, după care a fost transportat la autospeciala SMURD, pentru a fi dus la spital.
foto: ISU Arad
