Aproximativ 80 de profesori din judeţul Arad au organizat, joi după-amiază, un protest de stradă, prin care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la „bulversarea“ sistemului de învăţământ printr-o serie de decizii ale ministerului de resort luate „pompieristic“ în ultimul an.
Profesorii s-au adunat, la ora 18,30, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Arad, purtând tricouri albe cu mesajul „Dacă nu noi, atunci cine?“.
Protestul a fost iniţiat pe Facebook şi a strâns aproximativ 80 de dascăli, ei fiind reprezentaţi chiar de un inspector şcolar, Paul Barta, care a declarat că acţiunea are rolul de a sensibiliza opinia publică privind problemele din sistem.
„Încercăm să sensibilizăm opinia publică printr-un protest paşnic, mut, fără scandări, pentru că suntem nemulţumiţi de ce s-a întâmplat pe parcursul acestui an şcolar, în care au fost emise diverse decizii de la Bucureşti, plecând de la lipsa unor manuale pentru elevi, încercarea de a transforma, în luna februarie, orele de sport de la învăţământul primar, apoi încălcări ale Legii Educaţiei Naţionale, ordine emise care a doua zi au fost retrase, decizii prin care s-au bulversat examenele naţionale. E vorba de numeroase decizii luate în ultimul an şi care au bulversat tot sistemul de învăţământ“, a declarat Paul Barta, profesor de sport şi inspector şcolar.
Manifestanţii reproşează Guvernului că a modificat Legea Educaţiei Naţionale „prin ordonanţe peste ordonanţe, de unde rezultă o instabilitate a procesului de învăţământ“.
Cu privire la acest protest, Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis un comunicat de presă în care arată că „se delimitează ferm“ de acţiune.
Participanţii au o autorizaţie din partea autorităţilor pentru a sta în Piaţa Revoluţiei până la ora 21.30.
sursa: Agerpres
