O arădeancă în vârstă, cu probleme de sănătate, a fost înșelată prin metoda „Accidentul“, de un bărbat căruia i-a dat peste 18.000 lei.
Conform polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din județul Caraș-Severin, la data de 21 septembrie 2018, a contactat telefonic femeia, spunându-i că este fiul ei și că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, iar pentru plata spitalizării ar avea nevoie de o sumă mare de bani.
„De asemenea, bărbatul ar fi instruit femeia să predea suma de bani unei terțe persoane, cu care aceasta s-a întâlnit în fața imobilului din municipiu, unde domiciliază. Femeia, în etate și cu probleme de vedere și auz, i-a înmânat bărbatului suma de 18.800 de lei“, a informat IPJ Arad.
La scurt timp după cele întâmplate, fiul persoanei vătămate a luat legătura cu mama sa, și după ce a luat la cunoștință despre cele întâmplate, a sesizat poliția.
„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune“, a mai precizat IPJ Arad.
