Un bărbat din localitatea arădeană Sânpetru German și-a însușit banii dintr-un portofel găsit într-un centru comercial din municipiul Arad, iar acum este cercetat penal de polițiști.
Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, bărbatul este cercetat de polițiști de la Secția nr. 1 din cartierul Aurel Vlaicu. Biroul de presă al IPJ Arad a anunțat, miercuri, că, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 38 de ani, din Sânpetru German, care, la data de 7 ianuarie, și însușit 600 de lei dintr-un portmoneu găsit într-un centru comercial de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad. „Prejudiciul a fost recuperat, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de însușire a unui bun găsit“, se precizează într-o informare transmisă presei de IPJ Arad.
Condamnat la închisoare, căutat de polițiști
Poliţişti din judeţul Arad au participat, miercuri, la căutarea unui bărbat care a fost condamnat la închisoare, dar se sustrage de la executarea pedepsei, el fiind vinovat de împuşcarea unui vânător în urmă cu doi ani, când suspectul a fost prins la braconaj. Bărbatul a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor. Sentinţa definitivă a fost pronunţată luni, de Curtea de Apel Timişoara, însă arădeanul nu s-a predat autorităţilor. Pe 10 martie 2017, bărbatul căutat acum fusese reţinut, alături de un alt suspect, după ce ar fi tras mai multe focuri de armă asupra unui pădurar de la Ocolului Silvic Gurahonţ, care se afla într-o pădure din comuna Brazii şi i-a prins pe cei doi la braconaj. Autorităţile precizau, atunci, că paznicul de vânătoare se afla într-o acţiune de depistare a braconierilor din zonă. Asupra victimei s-a tras atât în timp ce se afla la volanul autoturismului, în urmărirea braconierilor, cât şi când a coborât din vehicul. Braconierii au folosit muniţie de tip „poşuri“, cartuşe interzise a se folosi în vânătoare.
Reținuți pentru furt de capace din fontă
Polițiștii din orașul Chișineu Criș, împreună cu cei din Șimand și Socodor, au depistat trei tineri, care sunt bănuiți de furtul a trei capace din fontă. „În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat trei tineri din Șimand, de 18, 21 de 24 de ani, bănuiți de sustragerea a trei capace din fontă de la căminele rețelelor de canalizare și apă curentă de pe raza localităților Chișineu Criș, Șimand și Socodor, la începutul lunii martie“, a informat IPJ Arad. Conform sursei citate, cei trei tineri au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților de la Judecătoria Chișineu Criș cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetați pentru furt calificat.
Urmărit internaţional, depistat la Nădlac
Un tânăr, căutat de autorităţile din Belgia, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, a fost depistat la PTF Nădlac II – Csanadpalota. Cetăţeanul român T.D., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în judeţul Gorj, a fost identificat când s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de autorităţile belgiene, mandat în vederea arestării şi predării sau extrădării pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice şi contra proprietăţii. Tînărul din Gorj a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
