Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

51 de migranţi, găsiți ascunşi în camioane la frontiera cu Ungaria

51 de migranţi din Afganistan, Siria, Pakistan şi Sudan au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria ascunşi în camioane cu mărfuri.

Conform Poliţiei de Frontieră Arad, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, au fost găsiţi, în şase automarfare, conduse de cetăţeni români şi bulgari, 41 migranţi. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, maşini de spălat, aspiratoare, profile de aluminiu, textile şi profile PVC pentru diferite societăţi din Italia, Slovenia, Germania şi Cehia.

Între pachetele cu mărfuri se aflau şi migranţii, care provin din Afganistan, Siria, Pakistan şi Sudan şi au vârste cuprinse între 9 şi 50 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Nădlac I au depistat, în două automarfare conduse de un român şi un bulgar, zece migranţi din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 33 de ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Arad, în 2020 numărul persoanelor care au încercat să treacă graniţa ilegal prin judeţul Arad a crescut de 2,5 ori. Au fost prinse 2.011 persoane, faţă de 945 în anul anterior, jumătate dintre ele fiind găsite ascunse în camioane de marfă care urmau să ajungă în Spaţiul Schengen.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.