Ziarul electronic al arădenilor

3 sfaturi de care NU știai despre cum să-ți cureți mobila și să te protejezi de Coronavirus și bacterii

Omenirea trece printr-o criză sanitară fără precedent datorată virusului Covid-19, iar fiecare persoană trebuie să-și ia cele mai bune măsuri de siguranță pentru un termen încă nedefinit.

Statele lumii au început, după o perioadă de carantină, să se pregătească pentru o relaxare a măsurilor restrictive adresate populației. Totuși oamenii vor petrece semnificativ mai mult timp în casele lor pentru a evita, pe cât posibil, contactele sociale prea îndelungate. Casa ta devine astfel locul cel mai sigur în care te poți afla. Dacă vrei să fii sigur că acasă la tine nu vor patrunde agenții patogeni de tipul virusurilor sau altor bacterii, atunci trebuie să adopți măsuri de curățenie adecvate.

Iată care sunt cele mai bune 3 metode de a-ți păstra mobilierul din casă curat și ferit de micorbi și viruși

Aici vei afla despre câteva metode care te vor ajuta să-ți îngrijești mobila din casă pentru a obține mai multă siguranța atât împotriva Coronavirusului dar și a altor agenți patogeni. Curățenia corespunzătoare a casei îți va asigura ție și familiei tale un mediu protejat de amenințarea patogenă invizibilă.

  • Folosește lavete și pulverizatoare pentru a elimina praful și, odată cu el, orice agent patogen potențial periculos de pe suprafața mobilierului. Dacă nu ai la îndemână un pulverizator cu soluție specială de curățare a mobilei, poți folosi foarte bine și o soluție obținută din apă călduță în care adaugi câteva picături de săpun. Soluția va îndepărta foarte bine germenii de pe podele sau mobilier din lemn sau alte tipuri de suprafețe.
  • Poartă mănuși atunci când cureți mobila din casă

Această măsură este recomandată deoarece particulele de Coronavirus pot supraviețui pe suprafețe o perioadă destul de mare, iar purtând mănuși te vei proteja suplimentar. Dacă cureți o suprafață fără să folosești protecție, atunci trebuie să te speli bine pe mâini înainte și după curățenie.

Este recomandat ca și mănușile folosite la curățenie să fie spălate ulterior dacă nu sunt de unică folosință.

  • Acordă o atenție sporită suprafețelor atinse frecvent

Există multe locuri din casă, pe care le atingi mult mai des decât altele. Aceste locuri sunt, de asemenea, atinse și de ceilalți membrii ai familiei. Ar fi ideal să îți faci o listă cu toate suprafețele „frecventate” foarte des și apoi să le cureți la intervale regulate de timp.

De exemplu, scaunele pentru masă sunt mai mereu atinse atunci când familia se așează pentru a servi masa sau o cafea. Iată câteva alte suprafețele cu un grad ridicat de atingere, pe care trebuie să le ai în vedere:

  • Telecomanda
  • Robineții de la baie și bucătărie
  • Mânerele de la ușa de intrare și ușile interioare
  • Blaturile de bucătărie și mesele unde gătești și mănânci
  • Mânerele de la toaletă
  • Ușile frigiderelor și cuptoarelor cu microunde
  • Mânerele sertarelor
  • Balustrada scărilor
  • Întrerupătoarele de lumină

Curățenia exemplară devine mai importantă pentru persoanele care au copii și bătrâni în casa lor deoarece ei au un sistem imunitar slab și sunt mai predispuși la bolile cauzate de eventualii agenți patogeni.

Iată deci câteva sfaturi care te vor ajuta să-ți cureți eficient mobila, dar și să menții o curățenie exemplară în toată casa. Nu uita să te informezi frecvent și din surse oficiale despre ultimele sfaturi și modalități de protecție contra pandemiei actuale.

Astfel îți vei asigura pacea minții, dar și protecția familiei tale atât în vremuri de criză sanitară, dar și ca un bun obicei dobândit pentru totdeauna.

sursa foto: shutterstock.com

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.