Ziarul electronic al arădenilor

20 de tramvaie fabricate la Arad, achiziționate de Primăria Oradea

Primăria municipiului Oradea va cumpăra 20 de tramvaie de la fabrica de profil din Arad, primele patru garnituri urmând să intre în circulație anul viitor, în luna martie.

Primăria Oradea derulează, prin societatea de transport local, proiecte de infrastructură şi achiziţii tramvaie şi autobuze în valoare totală de peste 40 milioane de euro, finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, a declarat, marţi, viceprimarul municipiului Oradea, Mircea Mălan.

„Avem un proiect în derulare pentru achiziţia a 20 de tramvaie noi, în valoare de 148 de milioane de lei plus TVA, câştigat de compania Astra Vagoane Arad. Din această lună ar fi trebuit să avem chiar primele tramvaie în oraş, dar nu vor fi livrate încă din două motive“, a spus Mircea Mălan.

El a precizat că cele două motive se referă la o solicitare a Poliţiei rutiere către Primăria Oradea ca la achiziţia mijloacelor de transport în comun acestea să fie dotate cu instalaţii care să le permită o autonomie de funcţionare de câteva sute metri, dacă se întrerupe curentul electric, pentru cazuri cum ar fi oprirea inopinată în intersecţii sau pe pasajele de trecere cale ferată etc.

Pe de altă parte, Fabrica de Tramvaie din Arad a anunţat că a intervenit o modificare în normele europene privind evacuarea persoanelor în caz de incendiu, situaţie în care Autoritatea Feroviară Română recomandă să se ţină cont de aceste norme de siguranţă.

„Astfel am prelungit cu cinci luni termenul de livrare a primelor zece tramvaie, urmând ca primele patru tramvaie să ajungă la Oradea în luna martie 2020 şi celelalte până în mai 2021“, a precizat Mălan.

Tramvaiele vor fi de ultimă generaţie, cu dotări şi facilităţi moderne, având o capacitate de 160 de persoane pe garnitură, podea joasă, aer condiţionat, climatizare, sistem de e-ticketing, panouri de informare etc.

Beneficiarii vor putea să comande sau să modifice diferite aspecte constructive, precum culorile caroseriei sau detalii de interior, înainte ca acestea să fie livrate.

Cele 20 de tramvaie noi le vor înlocui pe altele 34 vechi, care vor fi scoase din uz şi relocate într-un depou special.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.