Poliţiştii de frontieră au prins 15 migranţi din Irak, Siria şi Turcia, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un spaţiu aflat sub remorca unui TIR verificat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
TIR-ul a ajuns la frontieră în noaptea de joi spre vineri şi nu avea încărcătură.
Automarfarul era condus condus de un român în vârstă de 45 de ani, domiciliat în judeţul Arad.
„Şoferul a declarat că se deplasează în ţara vecină, pentru a încărca bunuri diverse. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunşi în interiorul lăzilor pentru paleţi ale semiremorcii (aflate într-un spaţiu de sub remorcă), cincisprezece cetăţeni străini“, a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.
Străinii au fost duşi la sediul sectorului pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt din Irak, Siria şi Turcia.